Fotomodelul subacvatic

Cat dureaza sa faceti un portret reusit pe uscat? 10 minute? 30 minute?
Pentru a realiza un portret subacvatic va dura de 3 ori mai mult. De ce? Pentru ca sub apa va trebui sa incadrezi, sa focalizezi, sa respiri, sa mentii adancimea, sa ajustezi setarile camerei, sa repozitionezi blitzurile, sa dai indicatii vizuale modelului, etc.
Mai intervin pozitia soarelui, vizibilitatea sub apa, alti scafandri care pot trece prin cadru sau care respira in preajma.
Fotografia subacvatica cu model este una din compozitiile elementare si necesare pentru orice excursie de scufundari, ca si amintire, mai ales pentru buddy-ul tau, care va aparea in toate pozele de excursie.
Totodata aparitia modelului in imagine da sens proportiilor compozitiei, oferind o imagine mai clara a lumii subacvatice. Pentru imagini reusite trebuie bifate :
– abilitatea wide-angle a lentilei – cu unghi cuprins intre 70 si 180 grade;
– buna cunoastere a tehnicilor de fotografiere subacvatica si o buna flotabilitate;
– comunicare eficienta intre fotograf si model.

Ca si compozitii de baza, fotografia cu model se poate limita la 3 situatii:
Scafandru si viata marina:
– sunt cele mai impresionante cadre dar si cele mai greu de realizat. O imagine in care modelul apara alaturi de un rechin, o manta sau un delfin sunt de impact dar sunt dificil de coordonat ambii subiecti din imagine. Fotograful va trebui sa se pozitioneze astfel incat animalul sa fie cat mai bine incadrat, urmand ca modelul sa se pozitioneze astfel incat sa completeze imaginea, fara sa sperie subiectul principal. Atentie! Nu trebuie ca animalul sa fie hartuit, atins sau speriat.
Ideal este sa existe contact vizual intre model si animal.
UW_marinelife

Scafandru si mediul subacvatic:
– Una dintre cele mai des intalnite cadre este cel cu reciful completat de modelul subacvatic in planul doi. Este important ca modelul sa aiba un bun control al flotabilitatii, sa aiba o pozitie lineara si un bun control al respiratiei. Echipamentul trebuie fie bine legat de corp, fara obiecte atarnate ce pot afecta coralul.
O compozitie aparte este fotografierea epavelor in care modelul ajuta la exprimarea proportiilor sau dramatismului scenei. Important este ca modelul sa nu ridice sedimentele depuse pe epave, mai ales in spatiile inchise.
UW_coral
Silueta scafandrului:
Se obtine in cazul in care modelul se afla in planul doi, la o distanta mai mare decat raza de actiune a blitzului. Acelasi efect se poate obtine daca se fotografiaza contrejour, caz in care trebuie crescuta viteza la 1/2000s si scazuta diafragma f11-22.
Cele mai bune astfel de imagini se obtin cand in spate se afla doar coloana de apa, pentru o mai buna conturare a siluetei. Soarele poate fi si el prins in imagine ca si element de compozitie.
UW_lights

Multumirile mele sunt adresate Margaretei O. pentru priceperea, rabdarea, intelegerea si atitudinea de care a dat dovada de-a lungul scufundarilor in care au fost realizat aceste poze:http://fishtale.ro/sliders-list/uw-model/


related post

Next Post

Previous Post

Leave a Reply

© 2017 Fishtale