Review fotografie subacvatica M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6

Review M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6 in fotografia subacvatica

Cum povesteam in posturile anterioare, am avut ocazia sa testez Olympus OMD EM5II impreuna cu M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6 pentru fotografia subacvatica cu rechini, in ultima calatorie din cadrul unui proiect WEPA.
Un review al Olympus OMD EM5 impreuna cu lentila M.Zuiko 60mm macro poate fi citit aici.

Dar sa revenim la lentila noastra.
In momentul in care am inceput sa ma documentez despre speciile de rechin ce se pot intalni in Azore, Oceanul Atlantic, am descoperit doua noi specii pe care nu le fotografiasem pana acum: Blue Shark si Mako Shark. Ce altceva am mai aflat – ca inoata foarte repede – cel mai rapid peste(Mako) si ca sunt destul de curiosi(Blueshark).

Blue Shark - Prionace glauca

Blue Shark – Prionace glauca

Stiam din experiente anterioare ca va trebui sa am un sistem cat mai ergonomic, sa nu ma incurc in tot felul de accesorii si sa fie destul de versatil ca si plaja focala.
Decizia a venit natural – M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6 parea cea mai potrivita alegere pentru fotogafia subacvatica cu rechini. Cei de la Olympus Romania au fost iarasi parteneri in acesta actiune si mi-au pus la dispozitie un sistem de fotografie subacvatica Olympus.
Cand a ajuns sistemul si am inceput sa il verific, am vazut pentru prima oara, pe viu, lentila. De obicei, lentilele wide sunt destul de voluminoase, scurte si groase. M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6 este…minuscula, in modul blocat(locked). Am montat-o pe camera si am deblocat-o din butonul lateral. Lentila s-a extins dar, in continuare, era suprinzator de compacta. Ca sa o blochezi, trebuie rotit maxim spre dreapta, pana se strange si siguranta se pune automat.

Montata pe EM5II este o lentila care am folosit-o si la suprafata, in timpul calatoriei, fiind compacta si versatila, ca un all-arounder. Am realizat cateva cadre de suprafata, cu ocazia vizitarii unei rezervatii naturale marine de pasari( adica o colonie de Roseate Tern (Sterna dougallii) ce isi creasera un ecosistem pe o stanca in largul marii). Aici am putut utiliza OMD EM5II impreuna cu lentila 70-300mm dar asta va fi subiectul unui viitor review.

Pico Birds Colony Roseate Tern

Pico Birds Colony Roseate Tern

Pentru fotografia subacvatica lentila are un comportament rectiliniu, la 9mm are un camp vizual de 100 grade iar la capatul 18mm, campul vizual este de 60 grade.
De ce am preferat o lentila zoom fata de un fisheye – celebrul M.Zuiko 8mm 1:2.8 ? – puteti citi un review aici.
Lentila M.Zuiko 8mm este fixa, deci nu ma putea ajuta sa ma apropii de subiect si, mai mult, subiectul tinde sa para mai mic in imagini. Nu credeam sa pot sa ma apropii prea mult de acest gen de rechini.
Dar, iarasi, experienta proprie a contrazis ceea ce stiam din cercetarea anterioara expeditiei.
Rechinul albastru are faima de a ataca oamenii, mai ales pe naufragiati, care plutesc la suprafata apei. Totusi nu este un atacator feroce, el este mai mult curios si se retrage imediat ce ai o pozitie ferma in fata lui. Daca plutesti ore sau zile in preajma lui, intr-un final se va folosi de acesta oportunitate de hranire.

Revenind la rechinul albastru, ghidul ma avertizase ca s-ar putea sa fie cam prea curios. Trebuia sa am grija la dome, pentru ca are obiceiul sa atace imaginea reflectata in dome si, de cele mai ori, sfarsesti cu dome-ul zgariat iremediabil, in cel mai bun caz. Noroc ca lentila noastra nu are nevoie de dome ci se potriveste in portul standard. Astfel sistemul de fotografie subacvatica este mai putin expus accidentelor.

In momentul in care am intrat in apa la scufundarea cu rechinul albastru, am avut surpriza de a avea un exemplar foarte curios. S-a apropiat de 3 ori de mine, pana a atins sistemul de fotografie subacvatica cu una din inotatoarele ventrale si m-a studiat indeaproape cu ochii negri si reci.
Atitudinea lui a fost surprinzatoare dar, totodata, nu puteam cere mai mult de la o intalnire cu rechinul.
Plecasem de la premiza ca nu voi reusi sa fiu destul de aproape de rechin si voi avea nevoie de zoom dar, in realitate, rechinul a ajuns la 30 de cm distanta de mine, atingand sistemul de fotografie subacvatica. Astfel, am avut posibilitatea sa testez capabilitatile de CFWA a lentilei cat si detalii de macro ale senzorilor(Ampulele Lorenzini) de pe botul rechinului. Aici se poate vedea tendinta lentilei de fi soft in colturile imaginilor inregistrate, fara a fi un efect suparator.

Blue Shark Close-up

Blue Shark Close-up

Close-up zoom100%

Close-up zoom100%

Dupa cateva cadre, nestiind cat va dura intalnirea, am preferat sa inregistrez cateva scurte video pentru o mai buna apreciere a experientei de scufundare. Sistemul a fost setat pe CF(continuous focus) pentru inregistrarea video. Lentila s-a comportat multumitor si la acest capitol.

Pentru mine M.Zuiko 9-18mm 1:4.0-5.6 este un castigator, privind obiectiv lucrurile:
– este la jumatate de pret fata de wide-ul M.Zuiko 7-14mm 1:2.8 PRO sau fisheyeul de M.Zuiko 8mm f1:1.8,
– este ultracompacta fata de lentilele wide, fiind usor de transportat si utilizat atat pentru fotografia subacvatica cat si de suprafata.
– nu necesita port/dome special, putandu-se utiliza portul standart ce vine cu carcasa Olympus PT- EP 13
– este versatila, oferind posibilitatea de folosi zoomul dar si cadre CFWA.

Blue Shark - Side View

Blue Shark – Side View

Imaginile au fost realizate in cadru unui proiect WEPA.
Echipamentul de fotografie subacvatica a fost asigurat de Olympus Romania.


related post

Next Post

Previous Post

© 2017 Fishtale